PROIECTUL „EXPONATUL LUNII”
Expoziţii realizate în anul 2021

exponatul lunii


Tabliţă votivă Bacchus

 

              Exponatul este un basorelief realizat din marmură, cu dimensiunile de 27cm/19cm, ce are în prim-plan figura impunătoare a tânărului zeu, nud, stând în picioare. Zeul poartă nebrida, în mâna stângă ţine tyrsul, iar cu dreapta varsă vinul. La picioarele zeului se află un acolit, în partea dreaptă, şi o panteră în partea stângă, iar coarde de viţă-de-vie încadrează compoziţia.

               Basorelieful este o reprezentare frecventă a cultului lui Dionyssos, zeu al fertilităţii, al vegetaţiei şi al vinului în mitologia greacă, preluat şi în cea romană sub numele de Bacchus.

               Mitul lui Dionyssos prezintă unicul caz în care o divinitate s-a născut de trei ori: prima din pântecul mamei sale (Semele), a doua din coapsa lui Zeus şi a treia când, după sfâşierea sa de către Titani, Rhea fiica lui Uranus, i-a reunit membrele sfârtecate şi el a prins din nou viaţă.

               În fosta provincie romană de la Dunărea de Jos, cele mai frecvente simboluri dionysiace – viţa-de-vie şi craterul – se întâlnesc, în special, pe monumentele funerare.

exponatul lunii


PIESE DIN INVENTARUL FUNERAR AL CAVOULUI ROMAN
(Campaniile 1974-1975 şi 2018)

             „Cavoul roman din Galaţi făcea parte dintr-un peisaj funerar situat pe terasa superioară din zona de nord a confluenţei Siretului cu Dunărea, la est de castellum-ul şi de castrul roman de la Tirighina-Barboşi. În această zonă, M. Brudiu nota existenţa unor movile funerare, unele de dimensiuni neobişnuite. Acest peisaj funerar, din păcate, a fost distrus odată cu apariţia cartierului «Dunăre» al oraşului Galaţi. În timpul lucrărilor, la fundaţia unui bloc s-a observat «sub nivelul actual de călcare» segmente din elevaţia unei construcţii cu caracter funerar. Urmarea nu a fost sistarea lucrărilor, cum ar fi fost normal în această situaţie, ci mai mult, s-a trecut la «demantelarea cavoului» până la -2,70 faţă de nivelul respectiv de călcare. În condiţiile în care edificiul era relativ bine păstrat şi nu a putut fi, probabil, complet distrus, s-au sistat lucrările de «demolare manuală»! şi s-a trecut la degajarea, atât în interior cât şi în exterior, a zidurilor pentru a fi realizat un plan al construcţiei. Cercetările s-au axat pe zona interioară a cavoului, singura care nu a fost afectată de buldozer şi s-au luat măsuri de protejare a perimetrului. Construcţia este de formă rectangulară la exterior, iar la interior încăperea prezintă un aspect trapezoidal. Orientarea edificiului este N-S, cu intrarea pe latura sudică şi o încăpere nu este delimitată de încăperea funerară principală printr-un zid, ci a fost realizată prin îngustarea camerei funerare în zona nordică”. (muzeograf dr. Tudor Mandache)

exponatul lunii


Doi cercei descoperiţi în necropola tumulară de la Tirighina (Campania 2020)

              „Cei doi cercei din aur descoperiţi în Cx 1223 au caracteristici similare. Cerceii sunt realizaţi din aur şi au în centru o camee. Cele două bijuterii sunt formate dintr-o placă ajurată, în formă de rozetă. Prinderea se realiza printr-un cârlig. În partea inferioară se află două inele de care sunt suspendate două pandantive din fir de aur torsionat terminate prin câte o buclă. Cameea constituie principala parte decorativă a cerceilor. A fost realizată prin tăiere, incizare, şlefuire, abraziune. Trăsăturile sunt rudimentare, abia schiţate. Faţa ovală, nasul lat, gura fermă, părul redat prin incizii verticale şi oblice sunt caracteristice reprezentărilor Medusei, una dintre cele trei Gorgone din mitologia greco-romană. Medusa a fost descrisă ca un monstru cu puteri supranaturale, cu părul format din şerpi veninoşi, care transforma bărbaţii care o priveau, în statui din piatră. Pe baza pieselor similare păstrate în diferite muzee (Getty Museum, Los Angeles; Muzeja Krajine, Negotin; Institutul de Arheologie Belgrad, Serbia), cerceii pot fi încadraţi cronologic între secolul II p.Chr. şi prima jumătate a secolului III p. Chr.” (muzeograf  dr. Adrian Adamescu).

exponatul lunii



Un aparat de radio fabricat la Berlin,  în al Doilea Război Mondial

                        „Radioreceptorul superheterodină LORENZ, model Super 167-W, fabricat în Germania, la Berlin, între anii 1942-1944, de către compania Carl Lorenz AG a ajuns în patrimoniul Muzeului, ca urmare a donaţiei realizată de către Chirieac Anca Andreea şi prezintă următoarele caracteristici tehnice: game de undă UL (unde lungi), US (unde scurte) şi tuburi electronice (lămpi) în număr de cinci (ECH 3, EF 9, EBC 3, EL 3, EZ 3).

            Aparatul de radio are dimensiunile: L:58 cm, l:25 cm, h:36 cm, iar carcasa este construită din lemn lăcuit. Acesta este echipat cu un difuzor permanent dinamic şi o serie de dispozitive de comandă şi auxiliare precum: buton pornit/oprit, buton reglaj volum, buton schimbător game, buton accord al selectivităţii. Alimentarea acestuia se realizează la 110-220 volţi.

            Aparatul de radio a ajuns de la Berlin la Galaţi, probabil prin intermediul armatei germane care a staţionat aici în perioada 1941-1944, fie a fost achiziţionat ulterior”. (muzeograf Valentin Bodea)

exponatul lunii



CARNET CU IMPRESII DIN PRIZONIERAT
(1918)

                 „La momentul intrării României în Primul Război Mondial, Gheorghe Arghir a fost mobilizat cu gradul de sublocotenent în Regimentul 50 Infanterie şi a participat la bătăliile purtate de armata română în Transilvania, de la Dunăre, apoi pe frontul de rezistenţă al trecătorilor Carpaţilor. A căzut prizonier la 29 noiembrie 1916, într-o luptă pe valea râului Buzău şi a petrecut cea mai mare parte a prizonieratului în lagărul Krefeld din Germania. Perioada prizonieratului în lagărele germane a fost o experienţă tristă şi dureroasă aşa cum o atestă şi gândurilor colegilor de suferinţă, ofiţeri şi subofiţeri, pe care Gheorghe Arghir i-a rugat să le noteze în carnetul său, după momentul încheierii păcii cu Germania (24 aprilie/ 7 mai 1918). Astfel, carnetul devine depozitarul unor impresii, poezii, desene ce relevă momente dramatice de trădări, umilinţă, durere, foamete, dar şi pagini de nobleţe, bravură şi patriotism ale ofiţerilor români în acest tragic război”. (muzeograf Mihaela Damian)

 

exponatul lunii



SANIA DE TREIERAT CU DINŢI DE SILEX
(DUIUM, DICANIE, DOSCĂ)

 

              Sania de treierat provine din comuna Oancea, judeţul Galaţi.

              „Este confecţionată din lemn de salcie, formă trapezoidală, uşor curbată în partea din faţă. Blatul este compus din şase blăni de scândură, prinse între ele cu cepuri, iar pe spate are două stinghii prinse cu pene de lemn. Lamelele din silex sunt ordonate în coloane paralele, iar rândurile de pe o traversă continuă pe cea alăturată, acest fapt făcând ca randamentul de lucru al saniei să fie unul ridicat. Starea de conservare este bună, pe alocuri prezentând semne de uzură funcţională.

              Treieratul pe arie cu sania de treierat, se realiza pe o suprafaţă de pământ situată la marginea satului, de obicei pe un loc mai înalt. Etapele premergătoare acestui proces erau: curăţarea ariei, îndreptarea, tasarea şi stropirea cu apă a pământului. Apoi, snopii de cereale erau aşezaţi circular, cu spicele spre interior iar sania de treierat trasă de animale trecea peste ei, scuturând astfel boabele care erau adunate la anumite intervale de timp în centrul ariei”. (Muzeograf Ionela Daniela Antohe)

exponatul lunii



HANGER CU TEACĂ
 (secolul al XIX-lea)

 

              Hangerul este o armă albă cu origini orientale, mai mare decât un pumnal. Cele mai vechi hangere au fost datate ca fiind din neolitic, mai multe civilizaţii din antichitate folosind acest gen de pumnale, frumos decorate şi ornamentate, pentru festivităţi. Acest tip de armă a evoluat, ca multe altele, din forme simple de silex din perioadă neolitică la cele din metal (cupru) în perioada epocii bronzului.

               În Imperiul otoman, hangerul făcea parte din echipamentul ienicerilor, care îl purtau la cizmă, pentru ca, în perioada armelor de foc, soldaţii să fie echipaţi cu pumnale de acest gen, care uneori înlocuiau baioneta.

               De-a lungul istoriei, hangerele au fost folosite la diverse ceremonii şi ritualuri, ajungând de la simpla împodobire şi pictare a lor, până la fabricarea lor din aur.

               Hangerul cu teacă oriental este datat ca fiind din secolul al XIX-lea. Lama hangerului este realizată din oţel de Damasc, deosebit de dură, fiind puternic încovoiată de la mijloc spre vârf. Arma albă prezintă tăiş pe ambele muchii şi nervură dispusă pe mijlocul lamei. Lungimea lamei este de 21 centimetri. Mânerul este confecţionat dintr-un bloc de jad, la capăt având o formă de cap de cabalină. Teaca are o lungime maximă de 23 de centimetri şi este confecţionată din lemn, acoperită cu piele de culoare neagră, la extremităţi având plăci din metal argintat, frumos ştanţate cu diferite motive vegetale.