Copilăria în perioada comunistă
Expunere: joi, 29 mai 2025, ora 1000;
Locul: Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galaţi, str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 80;
Comunicat de presă: .pdf;
Afiş: .jpg;
Galerie foto: .pdf;
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, organizează la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, în data de 29 mai, ora 1000, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială nr. 26 Galaţi şi Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Galaţi, o expunere cu tema „Copilăria în România comunistă”.
Amintirile despre copilărie vin întotdeauna însoţite de un aer de nostalgie, cu încărcătura unor emoţii unice, a unui timp ce nu se mai întoarce niciodată. Pentru copiii şi adolescenţii de astăzi ne-am propus să povestim, în cadrul unei activităţi educaţionale, despre copilăria din anii regimului comunist, perioadă în care se regăsesc atât farmecul inocent al jocurilor şi bucuriei, dar şi ingerinţele ideologice ale unui regim totalitar în sistemul educaţional şi în viaţa cotidiană. Zugrăvind frânturi din vieţile copiilor în comunism vom reconstitui imaginea unei epoci şi a unei stări de spirit specifice vârstei tinere. Prezentarea este completată şi de o micro-expoziţie cu obiecte din cotidianul comunist, integrate în cadrul unor activităţi interactive.
Accesul la activitatea organizată la Muzeul „Casa Cuza Vodă” Galaţi, strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 80 este gratuit.
Responsabil Relatii Publice, Aura Cristian |
PARTENERI | ![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |