imagine de la eveniment
Imagini de la eveniment
afis

Un secol de eleganţă. Moda feminină între 1850–1950

                        Vernisaj expoziţie: joi, 15 octombrie 2026, ora 1500;
                        Locul: Muzeul „Paul Păltănea” Galaţi secţia „Lapidarium”, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2Bis;
                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Afiş: .jpg;
                        Invitaţie: .jpg;
                        Galerie foto: .pdf;

           Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, vă invită joi, 15 octombrie 2026, ora 1500, la Secţia „Lapidarium”, la vernisajul expoziţiei „Un secol de eleganţă. Moda feminină între 1850–1950”.

           Organizată de muzeograful Mihaela Damian, expoziţia propune o incursiune în universul modei de altădată şi în poveştile despre oameni şi epoci pe care veşmintele le păstrează şi le transmit peste timp.

           De la ampla siluetă conferită de crinolină şi spectaculoasa tournure, la rafinamentul Belle Époque, de la libertatea vestimentară a anilor ’20 şi eleganţa anilor ’30 până la austeritatea impusă de cel de-Al Doilea Război Mondial, expoziţia surprinde modul în care vestimentaţia s-a transformat odată cu societatea şi cu schimbările sale culturale şi sociale.

           Publicul va putea descoperi piese vestimentare şi accesorii din patrimoniul muzeal gălăţean, obiecte care depăşesc valoarea lor estetică şi devin mărturii ale vieţii cotidiene şi ale culturii materiale din epocile pe care le reprezintă. Pălării, accesorii şi piese vestimentare recompun universul eleganţei feminine şi ilustrează codurile sociale care asociau fiecărui moment al zilei şi fiecărei ocazii o anumită ţinută.

           Expoziţia este completată de opt costume de inspiraţie istorică, realizate de artista plastică Carmen Chiţan, care oferă publicului repere vizuale asupra schimbărilor de siluetă şi de expresie vestimentară produse de-a lungul perioadei prezentate.

            La realizarea proiectului expoziţional ne-am bucurat şi de colaborarea Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, ale cărui obiecte de patrimoniu au îmbogăţit expoziţia atât din punct de vedere documentar, cât şi vizual, contribuind la conturarea unei imagini mai ample asupra modei şi eleganţei feminine din perioada prezentată.



Responsabil Relatii Publice,
Aura Cristian

 

PARTENERI
MEDIA:

  certitudinea presa galati Prin Galati Redescopera istoria revista Historia copy shop 7 seri Galati-Braila Libraria Humanitas Galati info EST Litera 13 Matricea romaneasca