imagine de la eveniment
Imagini de la eveniment
afis

Fotografia între memoria clipei
şi exprimarea artistică

                        Vernisaj expoziţie: vineri, 21 august 2026, ora 1100;
                        Durata: 21 august – 20 septembrie 2026;
                        Locul: Muzeul „Paul Păltănea” Galaţi secţia „Lapidarium”, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2Bis;
                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Afiş: .jpg;
                        Galerie foto: .pdf;

           Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, invită publicul vineri, 21 august 2026, de la ora 1100, la Secţia „Lapidarium”, la vernisajul expoziţiei „Fotografia între memoria clipei şi exprimarea artistică”, realizată de muzeograf dr. Mariana-Delia Pohrib.

           Expoziţia, realizată în colaborare cu membri şi prieteni ai Comunităţii Elene din Galaţi, propune publicului o incursiune în istoria unor familii care au contribuit la dezvoltarea vieţii comunitare şi culturale a oraşului.

           Proiectul expoziţional este unul inedit prin modul în care a fost conceput şi, mai ales, prin implicarea directă a membrilor comunităţii elene. Vizitatorii vor putea descoperi fotografii păstrate în arhivele familiilor comunităţii elene, imagini care păstrează chipuri, momente şi fragmente din viaţa cotidiană de odinioară. Acestea sunt completate de obiecte de patrimoniu aflate în colecţiile Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, provenite din Colecţia Specială şi Colecţia Maksay.

           Un loc important în cadrul expoziţiei îl ocupă fotografiile realizate în atelierele şi studiourile unor fotografi importanţi ai epocii, precum Otto Bielig, Emil Carréz, George şi Jean Maksay. De asemenea, expoziţia cuprinde ferotipii, precum şi imagini care surprind personalităţi ce au trăit la Galaţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea.

           Vernisajul va avea loc la Secţia „Lapidarium”, situată pe strada Maior Iancu Fotea nr. 2 bis, vizavi de Biserica Greacă. Expoziţia va fi deschisă publicului timp de o lună. Accesul la vernisaj este gratuit.

Responsabil Relatii Publice,
Aura Cristian

 

PARTENERI
MEDIA:

  certitudinea presa galati Prin Galati Redescopera istoria revista Historia copy shop 7 seri Galati-Braila Libraria Humanitas Galati info EST Litera 13 Matricea romaneasca