afis
plansa explicativa

 Exponatul lunii octombrie: Cuţit/satâr  cu teacă

                        Exponatul lunii septembrie: vineri, 4 octombrie 2024;
                        Durata: 5 – 31 octombrie 2024;
                        Locul: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia „Lapidarium”;
                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Afiş: (.jpg);
                        Planşă explicativă: (.jpg);

            Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, vă propune spre vizitare, în luna octombrie, mini-expoziţia: „Cuţit de tip satâr cu teacă”, realizată de muzeograf dr. Maria-Magdalena Tuluş.

             Obiectul, deosebit din punct de vedere muzeistic, a ajuns în patrimoniul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” în anul 1949, prin donaţia Bibliotecii „V.A. Urechia”, reprezentată de directorul Anton Panaitescu.

           Exponatul este un cuţit de tip satâr, specific insulei Java şi datând din secolul al XIX-lea. Când era purtat la cingătoare de către băştinaşi, acesta reprezenta un simbol al servituţii faţă de sultan, atât în luptă, cât şi în îndeplinirea unor sarcini cu caracter non-militar (cioplire, tăiere etc.). Lama este realizată din oţel, lată şi uşor curbată. Mânerul este confecţionat din metal, în continuarea lamei, şi este îmbrăcat în lemn, având şanţuri circulare spre partea inferioară.

           Teaca este realizată din lemn, dintr-o singură bucată, şi urmează forma lamei, spre vârf având formă rotundă, cu ornamente stilizate. Are o montură din bambus şi două locaşuri unde, probabil, era ataşat un ornament, care astăzi lipseşte. În partea superioară a tecii, pe ambele laturi, există două incizii fapt ce sugerează că obiectul se purta agăţat la cingătoare.

            Mini-expoziţia va putea fi admirată până la sfârşitul lunii octombrie 2024, la Secţia Lapidarium  a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, str. Mr. Iancu Fotea nr. 2Bis (vizavi de Biserica Greacă).

 

Responsabil Relatii Publice,
Aura Cristian

 

PARTENERI
MEDIA:

  certitudinea presa galati Prin Galati Redescopera istoria revista Historia copy shop 7 seri Galati-Braila Libraria Humanitas Galati info EST Litera 13 Matricea romaneasca