SĂRBĂTORILE PRIMĂVERII EDIŢIA A X-A
Manifestare culturală: joi, 25 aprilie 2024, ora 1100;
Locul: Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui, judeţul Galaţi;
Comunicat de presă: .pdf;
Afiş: .jpg;
Galerie foto: .pdf;
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată sub patronajul Consiliului Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Asociaţia Culturală pentru tradiţie, istorie şi justiţie socială „Casa rurală Ioan Avram Dunăreanu”, Şcoala Gimnazială nr. 1 Suhurlui, Şcoala Gimnazială nr. 1 Fârţăneşti şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Rediu vă invită joi, 25 aprilie 2024, începând cu ora 1100, să luaţi parte la manifestarea „Sărbătorile primăverii”, ediţia a X-a.
Manifestarea doreşte să conserve tradiţiile şi obiceiurile legate de renaşterea naturii, iar pentru că ne aflăm în prejma Floriilor şi a Sărbătorilor Pascale, în cadrul acţiunii vor fi prezentate şi momente care amintesc de Întâmpinarea Domnului în Ierusalim, de patimile lui Isus Hristos şi de Învierea Sa.
Astfel, elevii şcolilor partenere din acest proiect vor prezenta momente artistice care fac trimitere la cele două mari sărbători creştine: Floriile şi Paştele.
Evenimentul va avea loc la Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” Suhurlui, comuna Suhurlui, judeţul Galaţi.
Responsabil Relatii Publice, Aura Cristian |
PARTENERI |