Imagini de la eveniment

Expoziţie foto-documentară itinerantă:
                                              „Apel la memorie: victimele războaielor”

                        Vernisaj expoziţie: miercuri, 4 mai 2022 ora 12⁰⁰;
                        Locul: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia „Lapidarium”, strada Maior Iancu Fotea, nr. 2 bis;
                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Afiş: .jpg;
                        Invitaţie: .jpg;
                        Galerie foto: .pdf;

           Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi organizează miercuri, 4 mai 2022, ora 12⁰⁰, vernisajul Expoziţiei foto-documentare itinerante: „Apel la memorie: victimele războaielor”, eveniment coordonat de publicistul bucureştean Radu Petrescu-Muscel. Expoziţia include 40 de tablouri ordonate cronologic, evidenţiind constanţa statutului de liman miraculos al României într-o Europa grav afectată de războaiele secolelor XX şi XXI (refugiaţi armeni, cehoslovaci, polonezi, basarabeni şi bucovineni, lituanieni, greci, chilieni, ucrainieni).

           Exodul polonez a început încă din 10 septembrie 1939, cu populaţia civilă, în condiţiile în care, la nivelul conducătorilor de stat, nu exista o înţelegere oficială. Ca răspuns la solicitarea guvernului polonez din 13 septembrie 1939, Preşedinţia Consiliului de Miniştri din România a dat un comunicat, la 15 septembrie, în care erau reglementate măsurile pentru primirea refugiaţilor polonezi. Prin România au tranzitat cu succes Tezaurul Băncii Naţionale, dar şi marile comori culturale, inclusiv tapiseriile castelului Wavel din Cracovia. Până la joncţiunea trupelor germane cu cele sovietice, care au atacat la rândul lor Polonia în data de 17 septembrie 1939, în baza anexei secrete a Pactului Molotov-Ribbentrop (23 august 1939), prin punctele vamale de la frontiera comună cu Polonia, au intrat în România – pe jos sau la bordul maşinilor proprii – peste 55.000 de refugiaţi civili şi militari, inclusiv tehnică de luptă care, ulterior, cu acordul Germaniei, va completa dotarea armatei române (tancuri, avioane militare şi civile etc.). Refugiaţii s-au stabilit pe întreg teritoriul României, din Moldova spre Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Banat (Băile Herculane), nu şi în Transilvania. Din octombrie 1939 până în martie 1940, la Câmpulung Muscel a funcţionat un mare lagăr pentru militarii polonezi internaţi (cca. 1.100 ofiţeri şi trupă). Cu complicitatea autorităţilor, majoritatea militarilor au evadat, ajungând  la trupele poloneze din Franţa şi Palestina britanică, reîncepând de acolo lupta împotriva germanilor şi aliaţilor acestora. În afara militarilor, în perioada 1939-1950 au locuit în judeţul Muscel peste 600 de refugiaţi civili. La Câmpulung, staţiune climaterică din 1925, au existat o grădiniţă, o şcoală şi o tabără de vară pentru tinerii polonezi din alte localităţi, organizându-se inclusiv evenimente muzicale pentru localnici (dirijorul coral Napadiewicz şi pianistul Stanislaw Wislocki,  absolvent în timpul războiului al Academiei de Muzica din Timişoara şi al Conservatorului din Bucureşti etc). În reşedinţa patriarhală de la Dragoslavele a fost internat Mareşalul Edward Rydz-Smigly, comandantul suprem al forţelor armate poloneze, cu suita sa. În noaptea de 15/16 decembrie  1940, cu ajutorul colonelului Romuald Najsarek, comandantul polonez al lagărului de internare pentru soldaţi din Câmpulung, mareşalul a evadat într-o maşină sport, deghizat, pe ruta Braşov-Arad. A trăit scurt timp la Budapesta sub altă identitate, apoi s-a strecurat în Varşovia ocupată de germani, alăturându-se Rezistenţei statului subteran coordonat de guvernul în exil (Londra). În perioada 1945-1950, majoritatea refugiaţilor civili din Câmpulung s-au repatriat. Cei care nu au vrut să se întoarcă într-o Polonie condusă de comunişti au plecat în Anglia, Canada, SUA, Australia şi America de Sud. Printre refugiaţii din Muscel ajunşi în Polonia s-au numărat şi urmaşii lui Titu Maiorescu din partea fiicei acestuia din prima căsătorie, Contesa Livia de Dymsza (1863-1946), foşti cetăţeni lituanieni ajunşi în România în octombrie 1942 la intervenţia lui Nicolae Racotta pe lângă Raoul Bossy, ambasador la Berlin. În contextul actual al refugierii a peste 4 milioane de civili din Ucraina, peste 800.000 tranzitând deja prin România, declaraţia Terezei Plater-Wawrzyniak, strănepoata lui Titu Maiorescu, este elocventă: „Stabilită-n Polonia, la inima am avut totdeauna în primul rând Polonia, apoi România şi, ca datorie, Lituania, ţara mea de naştere !” (Radu Petrescu Muscel)

PARTENERI MEDIA: