Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu,
eliberat la 25 martie 1935 de către
Aeroclubul Regal al Imperiului Britanic
Exponatul lunii aprilie: vineri, 1 aprilie 2022;
Durata: 1 – 30 aprilie 2022;
Locul: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia „Lapidarium”;
Comunicat de presă: .pdf;
Afiş: (.jpg);
Planşă explicativă: (.jpg);
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, are plăcerea să vă prezinte obiectul lunii aprilie 2022 „Certificatul de aviator al Smarandei Braescu, eliberat de către Aeroclubul Regal al Imperiului Britanic, la 25 martie 1935”, realizată de muzeograf dr. Mariana-Delia Pohrib.
Documentul a intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi în anul 2014, prin donaţia generalului-maior în retragere, Neculai Staicu Buciumeni.
Pe prima copertă, de culoare bleumarin, este înscrisă, cu litere aurii, denumirea autorităţii emitente: FÉDÉREATION AERONAUTIQUE INTERNATIONALE. BRITISH EMPIRE. AVIATOR'S CERTIFICATE (F.A.I).
Pe contracopertă este tipărit în limbile engleză şi franceză, următorul text: „Federaţia Aeronautică Internaţională, Imperiul Britanic. Noi, subsemnaţii, recunoscuţi de F.A.I. drept autoritate sportivă în Imperiul Britanic, certificăm că Smaranda Brăescu, născută la Tecuci, pe data de 23.5.1905 (n.n. data şi locul naşterii Smarandei Brăescu sunt menţionate greşit. Conform actului de naştere nr. 59/1897, emis de Primăria comunei Buciumeni, Smaranda Brăescu s-a născut la data de 21 mai 1897, în cătunul Hănţeşti comuna Buciumeni, judeţul Tecuci, azi judeţul Galaţi), îndeplinind toate condiţiile stipulate de F.A.I., a primit un Certificat de Aviator. Aeroclubul Regal al Regatului Unit”. Certificatul, cu numărul 12660, poartă semnăturile Preşedintelui Aeroclubului, Lordul Gorell, şi a secretarului, Harold Perrin, fiind datat 25 martie 1935.
Certificatul de aviator al Smarandei Braescu, eliberat de către Aeroclubul Regal al Imperiului Britanic, la 25 martie 1935 şi scurtul istoric va putea fi vizionat timp de o lună, începând cu data de 1 aprilie 2022, la Secţia Lapidarium, str. Maior Iancu Fotea nr. 2 bis (vizavi de Biserica Greacă).
Responsabil Relatii Publice, Aura Cristian |
PARTENERI |