Un aparat de radio fabricat la Berlin,
în al Doilea Război Mondial
Exponatul lunii mai: miercuri, 5 mai 2021;
Durata: 5 mai – 4 iunie 2021;
Locul: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia „Lapidarium”;
Comunicat de presă: .pdf;
Afiş: (.jpg);
Planşă explicativă: (.jpg);
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, vă propune spre vizitare, în luna mai, 2021, exponatul lunii, „Un aparat de radio fabricat la Berlin, în al Doilea Război Mondial”, proiect expoziţional realizat de muzeograful Valentin Bodea.
Exponatul este un aparat radio fabricat la Berlin, în al Doilea Război Mondial şi face parte din Colecţia „Ştiinţă şi Tehnică” din cadrul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
„Radioreceptorul superheterodină LORENZ, model Super 167-W, fabricat în Germania, la Berlin, între anii 1942-1944, de către compania Carl Lorenz AG a ajuns în patrimoniul Muzeului, ca urmare a donaţiei realizată de către Chirieac Anca Andreea şi prezintă următoarele caracteristici tehnice: game de undă UL (unde lungi), US (unde scurte) şi tuburi electronice (lămpi) în număr de cinci (ECH 3, EF 9, EBC 3, EL 3, EZ 3).
Aparatul de radio are dimensiunile: L:58 cm, l:25 cm, h:36 cm, iar carcasa este construită din lemn lăcuit. Acesta este echipat cu un difuzor permanent dinamic şi o serie de dispozitive de comandă şi auxiliare precum: buton pornit/oprit, buton reglaj volum, buton schimbător game, buton accord al selectivităţii. Alimentarea acestuia se realizează la 110-220 volţi.
Aparatul de radio a ajuns de la Berlin la Galaţi, probabil prin intermediul armatei germane care a staţionat aici în perioada 1941-1944, fie a fost achiziţionat ulterior”. (muzeograf Valentin Bodea)
Exponatul lunii mai, 2021 poate fi admirat la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia Lapidarium, str. Maior Iancu Fotea nr. 2BIS (vizavi de Biserica Greacă), timp de o lună, în perioada 05.05.2021 – 04.06.2021.
Responsabil Relatii Publice, Aura Cristian |
PARTENERI |