Casa memorială „Costache Negri”

                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Imagini: (.pdf);

           În fiecare an, pe 21 mai, la Casa memorială „Costache Negri”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi era sărbătoare. În amintirea întâlnirilor de odinioară ale revoluţionarilor de la 1848 şi ale luptătorilor pentru Unire, istorici, oameni de cultură, localnici, dar şi simpli curioşi se întâlneau, în cadrul manifestării ÎNTÂLNIRILE DE LA MÂNJINA, la fostul conac, care i-a aparţinut familiei Negri. Anul acesta, pentru prima dată, întâlnirea nu va avea loc, iar pe 21 mai, în ziua praznicului Constantin şi Elena, rememorarea personalităţii celui care a participat intens la Revoluţia de la 1848 va fi făcută doar în sufletele noastre. Colega noastră, muzeograf dr. Elena Ingrid Bahamat ne propune o excursie online la Casa memorială „Costache Negri”, situată în comuna cu acelaşi nume şi ne oferă mai jos reperele istorice care ne ajută să trăim atmosfera de odinioară.

            Memoria locurilor marcate de semnificaţii istorice merită a fi perpetuată de-a lungul timpului. În comuna Costache Negri (fostă Mânjina) din judeţul Galaţi, situată la o distanţă de aproximativ 40 km de municipiul Galaţi, se află Casa memorială Costache Negri (secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi), amenajată în fostul conac al familiei Negri.
Ca om şi ca susţinător al interesului naţional, Costache Negri (1812-1876) a fost simpatizat, respectat şi apreciat deopotrivă de apropiaţi şi de colaboratori, de contemporani, dar şi de generaţiile următoare, locul său în Panteonul personalităţilor româneşti fiind clar definit. În istoria modernă a românilor, Costache Negri şi-a câştigat un loc aparte şi prin rolul acordat moşiei sale de la Mânjina de revoluţionarii paşoptişti. Aici se întâlneau prietenii lui Negri, frecvent din anul 1845, pentru a dezbate viitoarele idei programatice ale mişcării revoluţionare amintite. Mai elocvente decât consideraţiile istoricilor, în contextul acesta, sunt amintirile unuia dintre obişnuiţii conacului de la Mânjina din epocă, poetul Vasile Alecsandri: „Două puncte foarte depărtate existau pe faţa pământului, în cari Românii generaţiei nouă, începură a se întâlni: unul în Franţa, în cuartierul studenţilor din Paris, şi celalt în Moldova, la moşia lui Costache Negri.” (Gh. N. Munteanu-Bârlad, Costache Negri. Viaţa şi vrednicia lui, Editura Librăriei Leon Alcalay, Bucureşti, f.a., p.18.)

            Generaţiile următoare, conştiente de semnificaţiile istorico-afective ale fostei moşii a familiei Negri (vândută în perioada premergătoare Unirii) din judeţul Galaţi, au considerat necesară recunoaşterea ca atare a acestora şi acordarea rolului cuvenit în istoria locală şi naţională. În anul 1908, vechiul sat Mânjina a fost decretat comună şi a primit numele lui Costache Negri, iar în anul 1943 (prin Decretul nr. 2336/ 23 august 1943, semnat de Mareşalul Ion Antonescu) „Casa şi parcul Marelui Vornic Costache Negri din comuna Costache Negri (fostă Mânjina), judeţul Covurlui, se clasează monument istoric” (apud Viorica Pisică, Casa de la Mânjina a lui Costache Negri – Monument istoric, în „Danubius”, nr. XVII, 1997, p.203.), urmând a fi sediul unui muzeu. Muzeul s-a inaugurat însă mult mai târziu, în anul 1968, cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la Revoluţia din 1848 şi a fost, de-a lungul anilor, reorganizat tematic în concordanţă cu evoluţia principiilor muzeotehnicii.

            Cadrul expoziţional actual al Casei memoriale Costache Negri sugerează secvenţe din viaţa cotidiană patriarhală trăită de oameni – artizani şi martori ai unor momente importante din istoria naţională. Ospitalitatea spaţiului este conferită de obiectele de artă decorativă, fotografii şi corespondenţă de familie, lucrări de artă plastică care au aparţinut lui Costache Negri, fiicei sale, familiilor surorilor lui şi altor rude, precum şi unor prieteni, mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg. Saloanele destinate primirii vizitelor, audiţiilor muzicale, meselor servite în cadrul întâlnirilor obişnuite ori sărbătoreşti, urmate de îndelungi conversaţii pe teme variate, sunt relevante pentru ilustrarea tradiţionalelor întâlniri de la Mânjina, la care erau prezenţi: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, ş.a. Invitaţi şi gazde se puteau retrage şi în diverse alte camere ale conacului imaginat muzeografic, în funcţie de momentul zilei, pentru: rezolvarea unor probleme gospodăreşti; conversaţie preponderent masculină pe teme economico-sociale sau politice; studiu; joc de cărţi ori şah; scrierea corespondenţei; lecturi şi muzică; şuete feminine despre viaţa mondenă a saloanelor citadine, modă, gastronomie; pregătirea pentru serate, baluri de sezon, serbări tradiţionale; siestă.

            Petrecerea timpului în cadru familial, amical sau oficial, la un conac precum Mânjina, denotă un stil de viaţă al elitei româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea racordat într-o manieră specifică modei ambientale europene, dovadă certă a faptului că spaţiul românesc ţinea pasul Europei şi din acest punct de vedere. Această realitate s-a perpetuat şi la începutul secolului al XX-lea când, probabil, urmaşii familiei Negri au păstrat, ca amfitrioni, tradiţia ospitalităţii celor care au impus conacul de la Mânjina în conştiinţa posterităţii. (muzeograf dr. Elena Ingrid Bahamat)

PARTENERI MEDIA: