DOUĂ STRIGILII ROMANE
DESCOPERITE ÎN TUMULUL NR. I DIN CARTIERUL DUNĂREA, JUDEŢUL GALAŢI
Durata: 1 - 30 aprilie 2017;
Locul: Muzeul „Casa Cuza Vodă ” Galaţi, str. Al.I.Cuza, nr. 80;
Program de vizitare: miercuri - duminică, 1000 – 1800;
Comunicat de presă: .pdf;
Afiş: .jpg;
Planşă explicativă: (.jpg);
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, propune publicului gălăţean în luna aprilie a.c., în cadrul proiectului expoziţional Exponatul lunii, prezentarea unor bunuri muzeistice cu valoare deosebită din patrimoniul instituţiei: DOUĂ STRIGILII ROMANE DESCOPERITE ÎN TUMULUL NR. I DIN CARTIERUL DUNĂREA, JUDEŢUL GALAŢI.
La începutul anilor ‘80, arheologul Mihalache Brudiu efectua o cercetare arheologică cu caracter preventiv în zona Cartierului Dunărea. Din informaţiile avute la dispoziţie, necropola tumulară se afla pe o terasa superioară a Dunării, în apropierea confluenţei cu râul Siret. Din inventarul pieselor descoperite într-unul dintre aceşti tumuli se numără şi două strigilii realizate din bronz şi bogat ornamentate. Strigilis este un instrument folosit din cele mai vechi timpuri pentru eliminarea resturilor de ulei, sudoare şi praf de pe corpul atleţilor după realizarea exerciţiilor fizice. (muzeograf Adrian Adamescu)
Micro-expoziţia poate fi vizitată la Muzeul „Casa Cuza” Galaţi (str. Al. I. Cuza, nr. 80) în perioada 1 – 30 aprilie 2017, de miercuri până duminică, între orele 1000 – 1800.
Biroul Relaţii publice, Nicoleta Gheorghe |
PARTENERI |