„ISTORIA DE LÂNGĂ NOI” LA TÎRGU BUJOR
Manifestare culturală : Vineri, 31 mai 2013, ora 1300
Locul: Biblioteca orăşenească „Grigore Hagiu” din Tîrgu Bujor, judeţul Galaţi
Comunicat de presă: .pdf
Afiş expoziţie: .jpg
Proiectul cultural „Istoria de lângă noi” vizează promovarea siturilor arheologice şi a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Galaţi, fiind inclus în cadrul Programului educaţional susţinut de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi.
Proiectul, iniţiat de muzeograful Costel Ilie, propune publicului o serie de activităţi ce au ca obiectiv o mai bună cunoaştere a monumentelor şi siturilor arheologice de pe teritoriul judeţului Galaţi, prin intermediul expoziţiei foto-documentare „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” şi a expunerilor tematice privitoare la „Mărturii arheologice descoperite în judeţului Galaţi” şi „Monumente istorice din judeţul Galaţi”. Expunerile, susţinute şi de prezentările media, distribuirea unor materiale de promovare, completare unor chestionare de către public, urmăresc formarea unor atitudini, în colectivităţile locale, de respect faţă trecutul istoric şi de protejare a valorilor patrimoniale existente „lângă noi” în fiecare localitate a judeţului.
A patra manifestare din cadrul acestui proiect se va derula la Tîrgu Bujor, localitate în care au fost descoperite urme de locuire umană încă din paleolitic în punctele Râpa Detunata, Căzăneşti, iar din secolul IV p. Chr. pe terasa din sudul satului Umbrăreşti.
Manifestarea de vineri, 31 mai 2013, se va desfăşura începând cu ora 1300, la Biblioteca orăşenească „Grigore Hagiu” din Tîrgu Bujor şi va fi inclusă în programul zilelor oraşului.
Organizator expoziţie: muzeograf Costel Ilie.
Biroul Relaţii publice Nicoleta Gheorghe |