Colecția Makșay
Makșay reprezintă un nume important al artei fotografice gălățene pentru sfârșitul sec. al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Fotografi renumiți în epocă, George și Jean Makșay (tată și fiu) au fost martori oculari ai unor momente importante ale istoriei locale și naționale, imortalizate în imagini deosebit de expresive-adevărate documente ale epocii. Măiestria cu care au reușit să surprindă aspecte relevante ale vieții socio-economice, politice, culturale și edilitare le-a atras recunoașterea națională și internațională.
Colecția cu caracter memorial conține aparatură foto, clișee din sticlă și celuloid, fotografii, obiecte diverse provenind de la atelierul familiei Maksay, precum și piese de mobilier, obiecte personale ale familiei.
|
Imagine din Galați, prima jumătate a sec. al XX-lea (reproducere după un clișeu foto din sticlă). Provine de la atelierul Maksay. |
|
Măsuță pentru fumat, începutul secolului al XX-lea. A aparținut familiei Maksay |
|
Aparatură foto, sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Provine de la atelierul familiei de fotografi gălățeni Maksay. |
|
Aparatură foto, sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Provine de la atelierul familiei de fotografi gălățeni Maksay. |