Medalie dedicata bicentenarului nasterii
Planşă explicativă, 2017
farfurie

FARFURIE DECORATIVĂ CU SCENE DIN
RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ AL ROMÂNIEI

                       

           Visul românilor de a trăi într-un stat independent s-a concretizat în urma unui război scris cu litere de aur în cartea de istorie naţională. Criza orientală a declanşat un conflict armat ruso-turc, care a antrenat şi România, în anul 1877.

           La data de 9/21 mai 1877, Ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu declara în Adunarea Deputaţilor: [...] „Sântem independenţi, sântem naţiune de sine stătătoare [...] vă declar, d-lor, în numele guvernului că noi ne privim ca în rezbel cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sânt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace” [...] (Apud Iulian Oncescu, Ion Stanciu, Emanuel Plopeanu, Texte şi documente privind istoria modernă a românilor, vol. II (1866 – 1918), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2009, pp. 98-100.)

           Acestei Declaraţii de Independenţă, adoptată de Parlamentul României şi ratificată de Domnitorul Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, i-a urmat participarea armatei române la operaţiuni militare în sudul Dunării. Imboldul determinant a fost telegrama Marelui duce rus Nicolae, adresată domnitorului roman: „Turcii adunând cele mai mari mase la Plevna, ne zdrobesc. Rog a se face fuziune demonstraţiei şi, dacă este posibil, trecerea Dunării, pe care tu doreşti să o faci, între Jiu şi Corabia. Această demonstraţie este indispensabilă pentru a facilita mişcările mele”. (Apud Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997, p. 242.)

           Acestui eveniment [Războiul de Independenţă al României] i-au fost dedicate opere literare şi artistice, medalii şi decoraţii, obiecte decorative şi de uz personal.

           Farfuria este din ceramică (tip faianţă) de culoare albă, de formă circulară, uşor adâncită. Modelul pictat în culoarea cenuşiu închis–negru se compune în două registre circulare, central şi marginal. Central  este redată o scenă din timpul luptelor pentru cucerirea redutei Griviţa, iar sub ea următoarea inscripţie: ROMANIA INDEPENDENTA PRIN BRAVURA ARMATEI SALLE.

 

Muzeograf,
dr. Elena-Ingrid Bahamat

 

PARTENERI
MEDIA:

  presa galati Prin Galati Redescopera istoria revista Historia copy shop 7 seri Galati-Braila Libraria Humanitas Galati info EST Litera 13 Matricea romaneasca