ISTORICUL INSTITUŢIEI

            Începuturile muzeografiei gălăţene se situează în anul 1890 când, din iniţiativa cărturarului şi omului politic Vasile Alexandrescu Urechia, a luat fiinţă prima bibliotecă publică din Galaţi şi un muzeu, ambele fiind găzduite în sălile Liceului „Vasile Alecsandri”. Colecţia muzeistică avea un profil mixt, cuprinzând bunuri culturale din domeniul paleontologiei, arheologiei, numismaticii, heraldicii, etnografiei, diferite documente vechi, arme, tablouri ş.a. Cea mai mare parte din obiectele acestei colecţii au intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie din Galaţi.
            În anul 1913, institutorii Paul şi Ecaterina Paşa au pus bazele unui alt muzeu, tot cu profil mixt, organizat într-o sală de la Şcoala de Băieţi nr. 6 din Galaţi. Acest prim muzeu gălăţean cuprindea mai multe bunuri din domeniul ştiinţelor naturii şi puţine bunuri din domeniul istoriei.
            Din iniţiativa unor gălăţeni, în anul 1937 s-a constituit Asociaţia „Casa Cuza Vodă” care, din fondurile strânse prin subscripţie publică, donaţii şi contribuţia autorităţilor locale şi centrale, a cumpărat fosta casa părintească a lui Alexandru Ioan Cuza şi, la 24 ianuarie 1939, a fost inaugurată ca muzeu, sub denumirea de Muzeul „Casa Cuza Vodă”. În timpul celui de al Doilea Război Mondial muzeul a fost închis, bunurile au fost evacuate şi cea mai mare parte dintre ele s-au pierdut. (Vezi: Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Galaţi, fond: Primăria oraşului Galaţi, dosar nr. 16, f. 477-562; ziarele „Acţiunea”, nr. 2594, din 7 ianuarie 1939; „România”, nr. 236, din 27 ianuarie 1939; „Timpul”, nr. 622, din 27 ianuarie 1939).
            În anii 1951-1952 s-a încercat o primă organizare a unei instituţii muzeale pe baze ştiinţifice, după o tematică corespunzătoare şi bunurile deţinute. Muzeul a fost încadrat cu personal de specialitate care a întreprins primele cercetări sistematice în domeniul istoriei locale.
            Până în anul 1956, muzeul şi-a păstrat un profil mixt cu secţii de istorie, ştiinţe naturale şi artă. În acest an, 1956, instituţia muzeală gălăţeană s-a reprofilat pe activităţi distincte, prin înfiinţarea Muzeului de Istorie, Muzeului de Ştiinţe Naturale şi Muzeului de Artă, instituţii culturale cu profile distincte şi programe adecvate.
            Evoluţia colecţiilor Muzeului de Istorie, din analizele statistice, a fost într-o creştere permanentă: în anul 1969, deţinea peste 25.000 de bunuri culturale, o creştere semnificativă faţă de anul 1951 când au fost înregistrate 3.918 bunuri culturale, iar suprafaţa de expunere a crescut de la 280 mp la 1450 mp. Această creştere a spaţiilor de expunere s-a datorat deschiderii, în anul 1968, a Casei Memoriale „Costache Negri” de la Mânjina.
            Totodată, activitatea de cercetare ştiinţifică, planificată, a relevat faptul că arealul judeţului Galaţi a fost un spaţiu în care civilizaţia umană a evoluat continuu din paleolitic până astăzi. În partea de nord a judeţului Galaţi s-au efectuat cercetări arheologice în şapte puncte paleolitice – Pleşa, Puricani, Şipote, Bălăbăneşti, Băneasa, Cavadineşti şi Suceveni – unde au fost descoperite obiecte datate cu aproape 20.000 de ani în urmă. Locuitorii paleolitici erau grupuri de vânători care se deplasau pe spaţiul dintre Prut şi Carpaţi.
            Epoca neolitică – o mare sinteză culturală, matricea spirituală a Europei, a fost relevată în urma cercetărilor arheologice de la Munteni, Băneasa, Suceveni, Bereşti, Pleşa, Puricani ş.a. Urme materiale din epoca bronzului au fost descoperite la Gârbovăţ, Cavadineşti, Rogojeni, Băneasa, Galaţi şi Băleni unde s-a descoperit cel mai mare depozit de obiecte de bronz din Moldova (269 de obiecte).
            Prima epocă a fierului (Hallstatt) este reprezentată în judeţ prin descoperirile de la Galaţi, Vânători, Şiviţa, Lunca, Suceveni ş.a. Cea de a doua epocă a fierului (La Tène) corespunde culturii geto-dacice şi a legăturilor acesteia cu civilizaţiile greacă, scitică, celtică, ilirică şi romană. Triburile geto-dacice au întemeiat în această zonă puternice centre civile ca cele de la Poiana (Piroboridava) şi Rateş-Tecuci, au construit cetăţi fortificate şi centre militare ca cele de la Brăhăşeşti şi Bărboşi-Galaţi. În acelaşi timp, continuarea săpăturilor arheologice de la Bărboşi, pe promontoriul sud-vestic, au scos la iveală numeroase urme ale civilizaţiei romane şi întrepătrunderea acesteia cu civilizaţia geto-dacică. Bunurile culturale rezultate în urma cercetărilor arheologice, constituie fondul de aur al instituţiei.
            Pentru perioada feudală, modernă şi contemporană s-au întreprins cercetări arheologice la Gârbovăţ, Barcea, Vânători, Suceveni, Precista-Galaţi, Independenţa ş.a., s-au cercetat arhive româneşti şi străine, documente medievale şi moderne, s-au achiziţionat bunuri care întregesc un patrimoniu de excepţie.
            O deosebită importanţă o are colecţia de etnologie – peste 1400 de bunuri, descoperite şi achiziţionate din aproape toate satele judeţului.
            Rezultatele cercetărilor s-au materializat în numeroase studii şi articole publicate în reviste de specialitate sau prezentate la sesiuni de comunicări, în tematici de expoziţii, comunicări şi referate.
            Din anul 1967, a apărut revista „Danubius”, programată ca anuar, întreruptă în anumite perioade, din motive obiective, a ajuns în prezent la numărul XXIII. Revista care se trimite în peste 60 de instituţii de specialitate din ţară şi străinătate, prezintă rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi constituie totodată, un tezaur documentar al evoluţiei civilizaţiei, culturii şi ştiinţei într-una din cele mai active zone economice a ţării.
            În anul 1976 s-a deschis expoziţia „Personalităţi gălăţene ale istoriei moderne” (în imobilul situat pe strada Mihai Bravu nr. 46), închisă în urma avariilor datorate cutremurului din anul 1984. Aceeaşi soartă au avut-o şi expoziţiile de istorie contemporană şi expoziţia de etnografie, clădirile fiind redistribuite de către autorităţile administraţiei locale altor instituţii, în anul 1981 şi respectiv, în anul 1982. În lipsa unor depozite adecvate, s-a închis şi o sală de expoziţie din clădirea principală de la Casa Cuza Vodă.
            Astfel că, în momentul crucial pentru instituţiile de cultură din România, când a fost introdus programul de restructurare, autofinanţare şi de demolare a unor monumente de arhitectură, instituţia muzeală mai avea deschise doar două expoziţii permanente: la Mânjina şi Casa „Cuza Vodă”, fiindu-i însă repartizată o clădire pentru amenajarea muzeului propriu-zis (str. Maior Iancu Fotea nr. 2). Lucrările de consolidare, restaurare şi amenajare a expoziţiei permanente de istorie au durat până în anul 1988, când, practic s-a deschis un muzeu tematic, pe principii didactice de istorie naţională generală, bine însă argumentat cu exponate provenite din spaţiul de referinţă al judeţului Galaţi şi zona Dunării Maritime.
            Din anul 1984 până în anul 1990, muzeele gălăţene au fost puse sub o coordonare unitară, într-un „complex muzeal” zonal.
            Din anul 1990, Muzeul de Istorie şi-a reconfigurat tematica din expoziţia de bază, punând accentul pe expunerea bunurilor culturale, eliminând excursul tematic general. În anul 1993-1994 s-a reorganizat expoziţia de la Casa Memorială „C.Negri” şi totodată s-au adus îmbunătăţiri spaţiului aferent clădirii principale.
            În perioada 1994-1995 s-a reorganizat expoziţia permanentă de la Casa „Cuza Vodă” (clădirea principală) urmându-se două criterii: relevarea personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza şi prezentarea oraşului Galaţi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea, ca centru comercial, economic şi cultural al României moderne.
            În anul 1994, după definitivarea lucrărilor la obiectivul „Lapidarium”, începute în anul 1989, s-a organizat prima expoziţie din ţară de prezentare a bunurilor arheologice de mari dimensiuni într-un spaţiu adecvat.
            În anul 2002, instituţia a acordat asistenţă de specialitate pentru organizarea unui muzeu sătesc particular, în localitatea Suhurlui, comuna Rediu („Casa lui Moş Avram”). Se poartă tratative cu proprietarul casei şi al bunurilor culturale, juristul Ion Avram, să fie trecute în patrimoniul Muzeului de Istorie, cu obligaţiile legale.
            În anul 2004, după amenajarea corespunzătoare a clădirii-anexă de la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, s-a amenajat o expoziţie de colecţii – filatelie, numismatică, medalistică – pe principii de expunere-documentare contemporană.
            Concomitent, atât cât a fost posibil, s-au reamenajat depozitele muzeului, pe criterii ştiinţifice.
            În prezent, instituţia muzeală gălăţeană dispune de 3156 mp ca suprafaţă de expunere, în patru locaţii diferite, de 476 mp depozite şi spaţii de restaurare, o sală de manifestări culturale (98 mp), spaţii şi module de lucru şi funcţionare ( 176 mp).
            În urma îndelungatelor demersuri pe lângă Consiliul Judeţului Galaţi, instituţia muzeală a fost abilitată şi finanţată pentru aplicarea unui program amplu de extindere prin:

  1. construirea unui imobil modern – prin proiectul „Extindere Lapidarium” – cu o suprafaţă desfăşurată de 2026 mp;
  2. finalizarea restaurării imobilului situat pe str. Eroilor (fosta Farmacie „Ţinc”), cu o suprafaţă desfăşurată de 720 mp (spaţii de expunere, depozite, birouri, laboratoare şi aplicaţii practice), viitor muzeu al colecţiilor;
  3. consolidarea şi amenajarea muzeistică a unei clădiri în localitatea Iveşti (Casa „Hortensia Papadat Bengescu”) care va deveni un muzeu de importanţă locală (suprafaţa construită: 228 mp).

           În total, se constată o creştere semnificativă a spaţiilor muzeului cu 297 mp suprafaţă desfăşurată.
           Prin acest program de extindere se vizează creşterea rolului instituţiei muzeale în viaţa culturală a zonei şi contribuţia sa la economia locală prin organizarea de activităţi benefice comunităţii.