Imagine din expozitie
Necropola tumulară de pe platoul Tirighina-Barboşi, judeţul Galaţi

NECROPOLĂ TUMULARĂ ROMANĂ DE PE PLATOUL TIRIGHINA-GALAŢI
(cod LMI- GL-I-s-B-02972)

-->
Imagine din expozitie
Tumulul cu ringuri de piatră, cercetat în 1979
Imagine din expozitie
Mormântul nr. 7
Imagine din expozitie
Bunuri culturale descoperite în mormântul nr. 7

          Pe întreg platoul Tirighina se află o mare necropolă tumulară romană care deservea castrul şi aşezarea civilă situate în apropiere.

          Necropola tumulară romană situată pe platoul Tirighina a fost cercetată mai puţin. Arealul respectiv a atras atenţia cercetătorilor care au consemnat prezenţa unor numeroşi tumuli în diferite lucrări de specialitate. Prezenţa a 11 tumuli  este menţionată de V. Pârvan încă de la începutul secolului al XX-lea. Constantin Moisil menţiona, în 1910, prezenţa unui sarcofag descoperit înt-un tumul de la Bărboşi. În a doua jumătate a secolului XX unii dintre tumuli sunt distruşi prin construcţia Combinatului Siderurgic de la Galaţi, mărturii arheologice, rezultate din aceştia, fiind salvate întâmplător. Unul dintre aceştia se afla pe locul actualului furnal 3, iar celălat în apropierea fostului punct de control al circulaţiei. Din tumulii funerari distruşi de lucrările de construcţie a combunatului au fost recuperate, în anii ’60-’70 ai secolului trecut, piese arheologice importante ce au intrat în patrimoniul Muzeului de Istorie Galaţi.

Tumulul I, Tirighina-Barboşi,
cercetatat arheologic în anul 2009
Imagine din expozitie
Mormântul 11
Imagine din expozitie
Mormânt de incineraţie

         Arheologul M. Brudiu consemna prezenţa unui grup de 19 tumuli, la începutul anilor 80, pentru ca apoi să constate prezenţa doar a 7 tumuli. În prezent, cei 7 tumuli încă mai sunt vizibili, având înălţimi între 0,5 şi 2 m, şi sunt situaţi la nord de DN25 şi vest de banda rulantă ce transportă minereul la Combinatul Siderurgic.

         Unul dintre tumuli, situat pe platoul Tirighina, la sud de DN25 şi la circa 350m vest de castrul roman, a fost cercetat de către Ion T. Dragomir, în anul 1979.  În acest tumul au fost descoperite 16 morminte romane, de 9 de inhumaţie şi 7 de incineraţie. Dintre aceste descoperiri funerare mormântul nr. 7 are o relevanţă deosebită pentru istoria acestor locuri, prin inventarul descoperit fiind considerat că defunctul a fost un dac, romanizat şi creştinat.

         Un alt tumul, situat la nord de DN25, a fost cercetat recent (2009) de către Muzeul de Istorie Galaţi. Această cercetare a dus la descoperirea a 12 morminte, patru de incineraţie şi opt de înhumaţie, toate având  inventar specific mormintelor romane datate în  secolele II-IV p. Chr. De menţionat că cercetarea a intersectat, în cadranele 1 şi 4, încă doi tumuli aflaţi la sud-vest şi nord-vest de tumulul studiat. Numeroasele lucrări edilitare afectează grav existenţa celor şapte tumuli încă vizibili în zonă.