Vas ceramic ilustrat cu o scena din basmul Capra cu trei iezi
afis
plansa explicativa

Exponatul lunii decembrie 2023:

VAS CERAMIC ILUSTRAT CU O SCENĂ DIN BASMUL „CAPRA CU TREI IEZI”

 

                        Exponatul lunii decembrie: miercuri, 6 decembrie 2023;
                        Durata: 6 – 31 decembrie 2023;
                        Locul: Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, Secţia „Lapidarium”;
                        Comunicat de presă: .pdf;
                        Afiş: (.jpg);
                        Planşă explicativă: (.jpg);

            Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Galaţi, vă propune spre vizitare un obiect cu o valoare muzeistică deosebită, realizat de meşterul popular Constantin Colibaba. Vas ceramic ilustrat cu o scenă din basmul „Capra cu trei iezi” reprezintă mini-expoziţia lunii decembrie 2023 propusă de muzeograf Ionela Daniela Antohe.

           Vasul, care face parte din colecţia donată de colecţionarul ing. Radu Moţoc, a fost realizat în stilul Kuty, iar tehnica de ornamentare diferenţiază acest tip de ceramică de cea smălţuită. La ceramica de tip Kuty, înainte de prima ardere, are loc conturarea prin incizie în „angobă” a desenului. După prima ardere urmează aplicarea vopselelor, apoi vasele sunt smălţuite şi arse din nou. Registrul decorativ central redă într-o manieră naivă dar sugestivă basmul „Capra cu trei iezi”, scris de Ion Creangă. Mai precis, scena surprinde momentul în care capra pleacă pe o alee îngustă, iar lupul se apropie pe furiş de casa unde iezii au rămas singuri şi sunt în pericol. (muzeograf Ionela Daniela Antohe)

            Mini-expoziţia va putea fi admirată toată luna decembrie la Secţia Lapidarium, str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2Bis, vizavi de Biserica Greacă. Program de vizitare: miercuri – duminică 900 – 1700.

Responsabil Relatii Publice,
Aura Cristian

 

PARTENERI
MEDIA:

  certitudinea presa galati Prin Galati Redescopera istoria revista Historia copy shop 7 seri Galati-Braila Libraria Humanitas Galati info EST Litera 13 Matricea romaneasca